Institutul Astronomic al
Academiei Române
Oricine urmăreşte o eclipsă de Soare
fără o protecţie a ochiului suferă serioase tulburări
incurabile ale vederii. Pentru a preveni aceste tulburări se
impune o corectă informare a publicului asupra
acestora şi a metodelor sigure de protecţie oculară.
Trebuie
să menţionăm că în timpul fazei de totalitate, când discul
aparent al Lunii acoperă complet discul aparent al Soarelui, putem privi
fenomenul direct cu ochiul liber, fără nici un pericol.
Doar fazele
eclipsei parţiale, dinaintea sau de după faza de
totalitate, din locurile incluse în banda de totalitate, sau din acelea de la
nordul sau de la sudul acestei benzi, unde eclipsa este parţială pe toată
durata ei, nu pot fi privite
decât prin filtre optice adecvate.
Radiaţia solară care atinge suprafaţa Pământului cuprinde un domeniu optic larg, de la lungimile de undă ale radiaţiei ultraviolete (UV) (l > 290 nm), până la radiaţia infraroşie (IR) (l <1400 nm), domeniul vizibil fiind, aproximativ, între 380 şi 780 nm. Ţesuturile biologice din ochi transmit la retina sensibilă la lumină o parte substanţială a radiaţiei între 380 şi 1400 nm. Expunerea la radiaţia UV contribuie la „îmbătrânirea“ accelerată a straturilor exterioare ale ochiului şi la dezvoltarea cataractei. Astfel, urmărirea Soarelui în timpul desfăşurării unei eclipse, fără măsuri de protecţie, poate duce chiar la arderea retinei – „orbirea de eclipsă“.
Expunerea retinei la lumină vizibilă intensă produce, de asemenea, distrugerea celulelor sale printr-un proces de fotooxidare. Acest proces distructiv, denumit retinopatie fotochimică, are loc, mai ales, datorită radiaţiei cuprinse în intervalul de la 380 nm la 500 nm. La privirea Soarelui fără protecţia unor filtre speciale, pragul duratei de expunere a retinei fără a se produce un efect distructiv este mai mic de 60 de secunde, dar deteriorarea vederii poate apărea din expuneri repetate, chiar mai scurte, deoarece efectele distructive asupra retinei sunt cumulative. Dacă este folosit un instrument optic, cum ar fi o lunetă, telescop sau binoclu, pragul timpului de expunere fără riscuri majore este mai scurt decât o fracţiune de secundă. Riscul retinopatiei solare este ridicat, deoarece aceste leziuni oculare apar fără senzaţia de durere (retina nu are senzori nervoşi). În plus, simptomele nu apar imediat, ci după un interval cuprins între 12 şi 48 de ore de la expunere.
Procesul de recuperare a funcţiei vizuale este imprevizibil şi poate fi îndelungat în funcţie de leziunile termice şi fotochimice ale retinei. Deşi multe persoane afectate îşi recapătă acuitatea vizuală de dinainte de eclipsă, pot exista cazuri când afectarea vizuală este permanentă, mergând de la disfuncţii vizuale uşoare, până la orbire.
Conversia energiei luminoase incidente din domeniul de lungimi de undă de la 380 la 500 nm în căldură produce fotocoagularea epiteliului pigmentat al retinei, atunci când se foloseşte un instrument optic sau când privirea prelungită cu ochiul liber este neprotejată. Acest prejudiciu termic are loc şi la expunerea neprotejată la energia radiantă din domeniul de lungimi de undă de 500-1400 nm. Fotocoagularea produce pe retină o arie de orbire permanentă .
Subliniem din nou că Soarele poate fi privit în siguranţă cu ochiul liber numai în faza eclipsei totale, când Luna acoperă complet discul Soarelui. De această „favoare“ pot beneficia doar acei observatori care se găsesc în zona de totalitate, a cărei lăţime este de câteva sute de kilometri, iar durata totalităţii eclipsei este doar de câteva minute.
Numai un echipament adecvat, prevăzut cu filtre speciale care să oprească partea nocivă a radiaţiei solare, poate permite observarea în siguranţă şi în afara oricărui pericol, atât a eclipselor parţiale sau inelare, cât şi a fazelor parţiale ale unei eclipse totale de Soare. Chiar atunci când 99% din suprafaţa Soarelui este obturată (iluminarea mediului înconjurător este comparabilă cu amurgul), în timpul fazelor parţiale a unei eclipse solare, „secera“ solară este încă destul de intensă pentru a produce o ardere de retină. Prin urmare, trebuie să se dea o atenţie deosebită metodei de observare a unei eclipse, precum şi informaţiilor corecte din mass-media difuzate cu această ocazie.
Cea
mai sigură şi mai ieftină metodă de a privi
desfăşurarea unei eclipse solare este proiecţia discului solar pe un ecran sau pe un perete. Se poate folosi un mic orificiu
circular perforat într-un carton pentru a forma imaginea Soarelui pe un ecran
(carton) plasat la aproximativ un metru, în spatele orificiului. Multiplele
deschideri care se formează prin încrucişarea degetelor sau
orificiile dintr-o pălărie de paie pot fi folosite ca să
„arunce“ imagini ale Soarelui pe un ecran. Un efect similar se poate vedea la
sol sub frunzele unui copac. Proiecţia imaginii eclipsei parţiale se
poate obţine şi cu o simplă oglindă. Binocluri, mici
telescoape sau lunete, montate pe un trepied, pot proiecta o imagine
mărită a Soarelui pe un ecran (carton) alb. „Metodele“ de
proiecţie pot fi folosite ca să dea o imagine a fazelor parţiale
ale unei eclipse pentru grupuri de observatori, cu avertismentul ca nimeni să nu
privească direct prin instrument.
Soarele poate fi urmărit direct numai când se folosesc filtre speciale care protejează ochii. Astfel de filtre au un strat subţire de aliaj de crom sau aluminiu depus pe suprafaţa lor, ca să atenueze radiaţia vizibilă şi cea din infraroşul apropiat. Un filtru solar sigur va transmite mai puţin de 0,003% (densitate ~ 4,5) din lumina vizibilă (380-780 nm) şi nu mai mult de 0,5% (densitate ~ 2,3) din radiaţia infraroşului apropiat. Unul dintre cele mai convenabile filtre pentru privirea Soarelui în siguranţă îl constituie sticlele de sudură.
O alternativa ieftină este filtrul mylar aluminizat confecţionat anume pentru observaţii solare. Mylarul poate fi tăiat în aşa fel încât să fie potrivit pentru orice instrument optic, sau pentru a confecţiona ochelari simpli, montaţi în carton.
Mulţi observatori solari experimentaţi folosesc unul sau două straturi de film alb-negru care a fost expus la lumină şi developat la densitate maximă. Argintul metalic conţinut în emulsia filmului constituie un filtru protector. Însă, unele filme alb-negru mai noi nu conţin bromură de argint în emulsia fotografică şi, din această cauză, nu constituie filtre sigure, chiar în condiţii de expunere şi developare corecte. De asemenea, nu prezintă garanţie filmele negative cu imagini pe ele (filme medicale sensibile la radiaţie X) sau filmele color.
Nu pot fi folosite nici filtrele fotografice cu densitate neutră sau filtrele de polarizare. Unele dintre acestea transmit o mare cantitate de radiaţie infraroşie, invizibilă, care poate provoca o ardere termică a retinei.
Uneori se folosesc ca filtre protectoare pentru urmărirea eclipsei discurile compacte (CD-urile) sau disketele obişnuite. Calitatea optică a acestora este inferioară filtrelor mylar sau sticlelor de sudură. CD-urile prin ale căror straturi subţiri de aluminiu se pot vedea contururile obiectelor într-o cameră iluminată normal nu prezintă siguranţă.
În orice caz, filtrele folosite la un instrument optic (binoclu, telescop, lunetă) trebuie să fie special destinate acestui scop şi, în nici un caz, NU trebuie plasate între ocular şi ochi, deoarece se pot sparge sau deteriora din cauza încălzirii rapide date de obiectivul instrumentului folosit şi ochiul se deteriorează înainte de a îndepărta privirea. Orice filtru trebuie montat în faţa obiectivului, adică în partea îndreptată către Soare.
Sticlele înnegrite (afumate) trebuie folosite cu grijă deosebită, deoarece nu prezintă o înnegrire omogenă, iar prin suprafeţele care nu au fost bine înnegrite poate să pătrundă radiaţia invizibilă UV sau IR nocivă. Se pot folosi două bucăţi dreptunghiulare de sticlă, de dimensiuni egale, înnegrite şi aşezate una peste alta cu feţele înnegrite spre interior, fixate apoi cu o banda adezivă ca într-o ramă.
O măsură specială trebuie avută în vedere la persoanele care poartă lentile de contact sau ochelari cu multe dioptrii. Dacă la un ochi normal radiaţia UV nu atinge retina, fiind absorbită de cristalin, în cazul acestor persoane, expunerea la radiaţiile UV poate cauza alterări cronice ale retinei dacă nu se folosesc filtre adecvate.
3. Test de
verificare a unui filtru (ochelari de eclipsă)
Filtrele sau o ochelarii de eclipsă pot fi testaţi înainte de eclipsă privind prin ei un bec de 200 W, aprins. Dacă prin filtru sau ochelari observăm doar filamentul incandescent al becului, bine conturat (nici o lumină difuză în jurul acestuia) putem fi siguri ca filtrul este bun. Dacă nu avem bec de 200 W putem face testul într-o zi senină, privind discul Soarelui; este necesar să observăm prin filtru sau ochelari doar discul solar mat, bine conturat, mai putin strălucitor decât Luna plină.
Oricât de sigur ar fi un filtru el se poate deteriora in timpul desfăşurării eclipsei din diverse motive (manevrare greşită, zgârieturi etc.) şi vederea ne poate fi afectată.
Priviţi
Soarele eclipsat prin filte doar o fracţiune de secundă!
Urmăriţi
desfăşurarea eclipsei pe o proiecţie!
Bibliografie
Chou, B.R., 1997, Eye safety during solar eclipses - Myths and realities, in: Proc. of the NATO Advanced Research Workshop
on Theoretical and Observational Problems Related to Solar Eclipses,
Sinaia, Romania, 1-5 June 1996, (Mouradian, Z. and Stavinschi M., eds), NATO ASI Series,
Series C, vol. 494, Kluwer Acad. Publ. Dordrecht / Boston / London, p. 243.
Espenak, F., Anderson, J, 2004, Total Solar Eclipse of 2006
March 29, NASA/TP-2004-212762.
Maris, G., Matei, C., 1999, in: ROMANIA - Hartă rutieră, adminiatrativă şi turistică, JIF 1999.
Maris, G, Tifrea E., 1999, ECLIPSELE,
Editura TEHNICĂ S.A., 328 p.