Planeta Venus vazuta prin telescop
Vedere generala a Sistemului solar cu pozitia lui Venus
Venus apartine grupului de planete de la Mercur la Saturn care sunt stralucitoare si se observa usor cu ochiul liber, foarte cunoscute din antichitate. Cele trei planete mai indepartate - Uranus, Neptun si Pluto - au fost descoperite dupa inventarea lunetei in 1609. Uranus si Neptun pot fi vazute cu un binoclu, dar detectia lui Pluto necesita un telescop de marime medie.
In comparatie cu Soarele, Venus si celelalte planete sunt relativ reci si vizibile doar datoria reflexiei luminii solare. Pentru observatorii de pe Pamant, Venus si Mercur prezinta faze precum Luna, din cauza ca orbitele lor se afla in interiorul orbitei Pamantului. Astfel Venus si Mercur sunt numite planete inferioare. Pe de alta parte Marte, Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun si Pluto se afla in afara ei. Astfel ele sunt numite planete superioare. Toate planetele, cu exceptia lui Venus, se rotesc de la vest la est. Cu 243 de zile Venus are cea mai mare perioada de rotatie; cea mai mica este cea a lui Jupiter, de numai 9 ore si 55 de minute.
O schema de clasificare mai buna se bazeaza pe proprietatile fizice ale planetelor, prin care familia de planete se poate imparti in doua grupuri: Mercur, Venus, Pamant si Marte sunt numite planete terestre (asemanatoare cu Pamantul) sau telurice. Ele au suprafete solide, sunt sfere de roca cu nucleu de fier si sunt de marimi similare, avand o densitate mare (4000-5000 kg/m3; densitatea apei este 1000 kg/m3). In afara de forma similara, planetele terestre au si putini sateliti, sau de loc, si toate se rotesc cu perioada de o zi sau mai lunga. Cu exceptia lui Venus, atmosferele celorlalte sunt mai putin dense decat cele ale planetelor joviene. Marte, cea mai indepartata, este doar la jumatate distanta de Soare fata de cum este de Pamant.
Planetele de la Jupiter la Neptun sunt numite planete joviene sau planete gigante. Ele difera mult fata de cele terestre. Sunt mult mai mari decat Pamantul atat ca raza cat si ca masa. Cea mai mica are aproape de patru ori raza Pamantului si de 40 de ori masa sa. Densitatea planetelor gigant este de 1000-2000 kg/m3, iar cea mai mare parte a compozitiei lor este lichida. Multe poseda familii bine dezvoltate de sateliti. De fapt, Jupiter si Saturn cu Lunile lor sunt aproape Sisteme solare in miniatura.
Cea mai vizibila diferenta apare in structura si atmosfera planetelor gigante. Jupiter si Saturn nu au o suprafata bine definita. Toate planetele gigant au atmosfera densa si adanca, bogata in hidrogen, heliu si componente hidrogazoase. Se presupune ca atmosferele lor se unesc intr-un lichid iar apoi intr-un solid in interior, spre deosebire de materia solida a planetelor terestre. Pluto este unicul obiect ce nu se inscrie in aceasta clasificare. Foarte probabil, Pluto apartine familiei de corpuri inghetate ce orbiteaza Soarele la marginea Sistemului solar .
Orbite
Privind in jos spre polul nord al Pamantului putem spune ca planetele evolueaza in jurul Soarelui in sens trigonometric. Vitezele orbitale ale planetelor variaza de la 48 km/s pentru Mercur la 5 km/s pentru Pluto. Viteza orbitala medie a lui Venus este 35,02 km/s. Orbitele tuturor planetelor raman aproape de planul elipticii. Orbita lui Pluto are cea mai mare inclinare (17°09'). Cu toate ca orbitele planetelor sunt eliptice, multe din ele sunt aproape circulare, avand excentricitati mai mici mai de 0,1 (exceptii: Mercur si Pluto). Mercur are cea mai scurta perioada de revolutie(88 zile) iar Pluto are cea mai lunga(248 ani).
Configuratii
Pentru a localiza pozitiile unei planete pe orbita sa in raport cu Pamantul si Soarele, au fost definite pozitii speciale numite configuratii. Cand o planeta vazuta de pe Pamant este in aceeasi directie cu Soarele avem o conjunctie. Cand o planeta interioara este aproape de marginea Soarelui sau trece printre Soare si Pamant, avem o conjunctie inferioara. Partea intunecata a planetei este indreptata in directia noastra; planeta este invizibila. Cand o planeta este dincolo de Soare in raport cu Pamantul, avem o conjunctie superioara si este invizibila pentru observatorii de pe Pamant. Cand planetele se departeaza de conjunctie, distanta lor unghiulara fata de Soare creste. Aceasta distanta unghiulara care este chiar unghiul dintre linia ce uneste Pamantul cu Soarele si linia de la Pamant la planeta se numeste elongatia planetei. Cand linia de la Pamant la planeta este tangenta orbitei planetei, elongatia are valoare maxima. In aceasta pozitie speciala Venus poate fi observata foarte bine.
Pentru o planeta superioara precum Marte sau Jupiter, avem urmatoarele
configuratii:
1. Opozitia, cand planeta vazuta de pe Pamant este in partea opusa
a Pamantului fata de Soare. Atunci se poate observa planeta cel mai bine
deoarece rasare a apusul Soarelui si apune la rasaritul acestuia.
2. Cuadratura vestica, atunci cand planeta este la vest de Soare si
formeaza un unghi drept cu directia Pamant-Soare.
3. Conjunctia, cand planeta este pe partea opusa a Soarelui fata de
Pamant; Pamantul, Soarele si planeta sunt aliniate si planeta este ascunsa
de Soare.
4. Cuadratura estica, atunci cand planeta este la est de Soare si formeaza
un unghi drept cu directia Pamant-Soare.
Legile lui Kepler
La inceputul secolului XVII, utilizand observatiile orbitei lui Marte
facute de astronomul danez Tycho Brahe, astronomul german Johannes Kepler
a enuntat trei legi ale miscarii planetare:
Planetele se misca in jurul Soarelui pe orbite eliptice, avand Soarele
intr-unul dintre focare.
Raza vectoare a planetei matura arii egale in timpuri egale.
Patratul perioadei de revolutie a planetei este proportional cu cubul
semiaxei mari a orbitei.