Istoria observarii tranziturilor.

Tranzitul lui Venus din 1769

Vizibilitatea tranzitului din 1769, imaginea lui Hammer

Experienta castigata in urma tranzitului din 1761 a fost folosita pentru imbunatatirea metodelor pentru tranzitul din 1769. Lalande a organizat astronomii francezi, iarPingré a cautat locuri favorabile pentru observatii. Le Gentil a stat in Madagascar, apoi s-a dus la Manila si dupa aceea la Pondichery, unde un nor fatal l-a impiedicat sa faca vreo observatie.

Chappe, insotit de un observator numit Pauly, de artistul Noël si de un ceasornicar, Dubois, cat si de doi astronomi spanioli, Vicente de Doz si El Salvador de Medina, s-a dus la Baha California, pe coasta vestica a Mexicului, aproape de Cape Lucas, la o misiune spaniola, care acum poarta numele San José del Cabo.

Observarea tranzitului de catre Chappe si colaboratorii sai a fost un succes, iar ei au ramas acolo pentru a observa o eclipsa de Luna, la 18 iunie,1769, pentru a determina cu precizie longitudinea locului. In cele din urma, au cazut victime unei epidemii de tifos care a secerat trei sferturi din populatie. Numai Pauly si Noël au supravietuit epidemiei.

Cea de a treia expeditie franceza a fost o calatorie pe mare al carei scop nu a fost numai observarea tranzitului lui Venus, ci si testarea ceasornicelor marine inventate de Berthoud. Pingré si contele de Fleurieu, care a finantat calatoria, au observat tranzitul lui Venus de la Cape François din St. Domingo.

In Anglia, observarea tranzitului din 1769 a fost planificata cu multa grija. James Ferguson a descris tranzitul care se apropia in Philosophical Transactions in 1763, iar doi ani mai tarziu Thomas Hornsby a publicat o importanta lucrare in care recomanda observarea tranzitului.

In noiembrie 1767 a fost infiintat un comitet special pentru pregatirea observarii tranzitului. Comitetul a decis sa trimita trei echipe de observatori. Prima echipa, alcatuita din Dymond si Wales, s-a dus la Fort Churchill de la Hudson’s Bay.

A doua echipa, pregatita de Maximilian Hell, asistata de astronomul danez C. Horrebow si de un tanar botanist, Borgrewing, urma sa mearga la Vardö, o mica insula la nord de peninsula scandinava. A treia echipa urma sa mearga in insulele Marilor Sudice, dupa cum sugerase Thomas Hornsby.

Aceasta ultima expeditie a fost de asemenea folosita pentru explorarea Marilor Sudice si a fost incredintata unui tanar locotenent necunoscut, James Cook. Observarea tranzitului lui Venus urma sa se faca in Tahiti, o insula descoperita cu doi ani inainte de Samuel Wallis.

Este necesar sa adaugam acestor trei echipe pe Bayley si pe Dixon: Bayley a observat tranzitul la North Cape, iar Dixon l-a observat pe insula norvegiana Hammerfest. In afara de aceste observatii, au mai existat aproximativ nouazeci, efectuate in coloniile britanice din America, dupa cum sugereaza Winthrop, singurul observator american din 1761.

La sugestia tarinei Ecaterina a II-a, Academia Imperiala a Rusiei a invitat multi astronomi straini sa observe tranzitul lui Venus. Printre acestia s-au numarat iezuitul C. Mayer din Germania, astronomii Mallet si Pictet din Elvetia si J. Lexell din Suedia, precum si celebrul matematician Leonhard Euler. Rusia i-a trimis pe acesti observatori in multe locuri, distribuite pe vastul sau teritoriu (Yakutsk, Orks si Orenburg la sud de Urali, peninsula Cola si St. Petersburg).

Desi Anglia a fost a treia, ca numar de observatii a tranzitului anterior, ea a ocupat primul loc, cu 69 de observatii distincte, la tranzitul din 1769. Urma Franta cu numai 34 de observatii, ceea ce marca un declin al suprematiei stiintifice a Frantei in Europa. In total, tranzitul din 1769 a implicat 151 de echipe de observatie profesioniste, distribuite in 77 de locuri.

Desi au fost folosite mai multe instrumente pentru observatii (27 de lunete acromatice – pentru observarea tranzitului din 1761 au existat numai trei), observatiile nu au dus la o valoare definitiva a paralaxei solare. In plus, trebuie sa recunoastem ca aceasta campanie de observatii a avut multe urmari nefaste, nu numai in echipa lui Chappe din Mexic, ci si in timpul calatoriei capitanului Cook.

Din toate aceste campanii de observatie, a fost posibila deducerea faptului ca paralaxa se afla intre 8,43" si 8,80", o imbunatatire clara in comparatie cu valorile obtinute dupa primul tranzit.

Doriti sa aflati mai multe?

Acest subiect este discutat intr-un mod mai detaliat in Fisa extinsa.